Ciprian’s blog

vrei la bruxelles?

Octombrie 4th, 2008 | by cipoc |

nimic mai simplu..
in primul rand trebe sa scrii un articol despre uniunea europeana si ce tine de ea..respectiv ce este mai jos

Uniunea europeana

Uniunea Europeană este o entitate politică, socială şi economică, dezvoltată în Europa, ce este compusă din 27 state. Este considerată a fi o construcţie sui generis, situându-se între federaţie şi confederaţie.

Instituţii

Sub prevederile articolului 7 al Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, revizuit ulterior prin tratatele integrării europene, principalele instituţii comunitare sunt:

* Parlamentul European, care reprezintă cetăţenii Uniunii Europene, şi care este ales prin vot direct de către aceştia
* Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Miniştri), care reprezintă fiecare stat membru
* Comisia Europeană, care reprezintă interesele generale ale UE
* Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene, care se îngrijeşte de respectarea legilor europene
* Curtea Europeană de Conturi, care verifică finanţarea activităţilor UE

Sistem politic

Sistemul politic al Uniunii Europene este definit într-o serie de tratate. Ultimul dintre aceste tratate este Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa. Tratatele actuale şi viitoare stabilesc pentru politica Uniunii Europene o serie de instituţii. Sistemul politic rezultat din aceste acte reflectă prin structura sa principiul democratic al separării puterilor în stat în puterea legislativă, executivă şi juridică, iar în ce priveşte procesul legislativ urmăreşte principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii.

Membri

În prezent, Uniunea are 27 membri, dintre care şase membri fondatori din 1958:
# Belgia
# Franţa
# Germania
# Italia
# Luxemburg
# Olanda
la care s-au adaugat de`a lungul timpul si alte state:

# 1973

* Danemarca
* Irlanda
* Regatul Unit

# 1981:

* Grecia

# 1986:

* Portugalia
* Spania

# 1995:

* Austria
* Finlanda
* Suedia

# 2004:

* Cipru
* Estonia
* Letonia
* Lituania
* Malta
* Polonia
* Republica Cehă
* Slovacia
* Slovenia
* Ungaria

# 2007:

* Bulgaria
* România

România şi Bulgaria au devenit state membre cu drepturi depline la 1 ianuarie 2007. Cele două state au îndeplinit criteriile de aderare iar Tratatul de aderare a Republicii Bulgare şi României, semnat de reprezentanţii statelor membre UE şi de cei ai României şi Bulgariei la Abaţia Neumünster din Luxemburg la 25 aprilie 2005, a fost ratificat de parlamentele naţionale ale tuturor statelor membre ale UE.

Turcia este un candidat oficial la aderarea la Uniunea Europeană. Ambiţiile europene ale Turciei datează de la Acordurile de la Ankara din 1963. Turcia a început negocieri preliminare la 3 octombrie 2005. Totuşi, analiştii consideră ca această ţară nu va adera mai devreme de 2015, datorită numărului mare de reforme economice şi sociale care trebuie întreprinse. De la acordarea statutului de ţară candidată, Turcia a implementat reforme permanente în privinţa drepturilor omului, a abolit pedeapsa cu moartea, a oferit drepturi culturale minorităţii kurde, şi a avansat în rezolvarea diferendului cipriot. Totuşi, datorită diferenţelor religioase şi culturale în relaţie cu restul Europei, Turcia se loveşte de o opoziţie puternică din partea guvernelor conservatoare şi religioase ale statelor membre, în special Franţa, Germania, Austria, Grecia, Cipru şi Slovenia.

Croaţia este un alt stat candidat la aderare. Aderarea ar putea avea loc până în 2010, deşi procesul de aderare a fost încetinit printre altele de necooperarea Croaţiei cu Tribunal internaţional pentru crime de război de la Haga. La 9 noiembrie 2005, Comisia Europeană a recomandat acordarea statutului de candidat Macedoniei, devenind astfel cea de a treia republică ex-iugoslavă care câştigă acest statut.

Trei dintre statele AELS (EFTA), Islanda, Liechtenstein şi Norvegia, sunt membre ale Spaţiului Economic European (SEE/EEA), statut care le permite acestora participarea în cea mai mare parte a aspectelor pieţei unice a EU, fără obligaţia de a adera. Elveţia, cel de-al patrulea stat EFTA, a respins participarea în EEA printr-un referendum, dar a stabilit mai multe tratate bilaterale care au un rol similar.

Pentru a putea adapta instituţiile europene la o uniune cu 25 de state, au fost prevăzute câteva modificări în Tratatul de la Nisa, intrat în vigoare în 2003.

Teritoriul şi populaţia UE au crescut printre altele şi după reunificarea germană din 1990, în timp ce înainte fuseseră diminuate (mai ales suprafaţa) prin retragerea Groenlandei (parte a Danemarcei) în 1985, după un referendum negativ.

Istorie

Tentative de unificare a naţiunilor europene au existat încă dinaintea apariţiei statelor naţionale moderne. Acum trei mii de ani, Europa era dominată de celţi, iar mai târziu a fost cucerită şi condusă de Imperiul Roman, centrat în Mediterană. Aceste uniuni timpurii au fost create cu forţa. Imperiul Franc al lui Carol cel Mare şi Sfântul Imperiu Roman au unit zone întinse sub o singură administraţie pentru sute de ani. Uniunea vamală a lui Napoleon şi mai recentele cuceriri ale Germaniei naziste din anii 1940 au avut doar o existenţă tranzitorie.

Dată fiind diversitatea lingvistică şi culturală a Europei, aceste încercări au implicat de obicei ocupaţia militară a naţiunilor, conducând la instabilitate; unele încercări, însă, au durat mii de ani şi au fost însoţite de progrese economice şi tehnologice, aşa cum s-a întâmplat cu Imperiul Roman în timpul aşa-numitei Pax Romana. Una dintre primele propuneri pentru o unificare paşnică prin cooperare şi egalitatea statutului de membru a fost făcută de Victor Hugo în 1851. În urma catastrofelor provocate de primul şi al doilea război mondial, necesitatea formării unei (ce a devenit mai târziu) Uniuni Europene a crescut, din cauza voinţei de a reconstrui Europa şi de a elimina posibilitatea unui nou război. Acest sentiment a dus în cele din urmă la formarea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului de către Germania (de vest), Franţa, Italia şi ţările din Benelux. Acest lucru a fost posibil prin semnarea în aprilie 1951 a Tratatului de la Paris, care a intrat în vigoare în iulie 1952.

Prima uniune vamală totală, denumită iniţial drept Comunitatea Economică Europeană (informal chiar şi Piaţa Comună), a fost creată prin Tratatul de la Roma în 1957 şi implementată la 1 ianuarie 1958. Aceasta din urmă s-a transformat în Comunitatea Europeană care este în prezent “primul pilon” al Uniunii Europene. UE a evoluat dintr-un organ comercial într-un parteneriat economic şi politic. Definitivarea Uniunii Europene s-a făcut prin ratificarea de către ansamblul ţărilor membre ale Comunităţii Europene a Tratatului de la Maastricht (Olanda), pe 7 februarie 1993. Ca preşedinte al Convenţiei pentru Viitorul Europei, fostul preşedinte francez Valéry Giscard d’Estaing a propus schimbarea numelui Uniunii Europene în Europa Unită, dar această moţiune nu a fost aprobată.

si ce ne intereseaza pe noi

Integrarea României în Uniunea Europeană

Aderarea României la Uniunea Europeană a avut loc la 1 ianuarie 2007. Această dată a fost propusă la summitul de la Salonic din 2003 şi confirmată la Bruxelles pe 18 iunie 2004. Raportul de ţară privind progresele României din octombrie 2004 a afirmat de asemenea data de 1 ianuarie 2007 ca dată de aderare pentru România şi Bulgaria. Cele două ţări au semnat Tratatul de aderare pe 25 aprilie 2005 la Abaţia Neumünster din Luxemburg.

Istorie

România a fost prima ţară din Europa centrală şi de est care a avut relaţii oficiale cu Comunitatea Europeană. În ianuarie 1974, o înţelegere a inclus România în Sistemul Generalizat de Preferinţe al Comunităţii, după care a semnat o serie de acorduri cu CEE pentru facilitarea schimburilor comerciale. În 1980, România a procedat la recunoaşterea de facto a Comunităţii Economice Europene, prin semnarea Acordului privind crearea Comisiei mixte România – CEE, concomitent, fiind semnat şi Acordul asupra Produselor Industriale.

Relaţiile diplomatice ale României cu Uniunea Europeană datează din 1990, urmând ca în 1991 să fie semnat un Acord de Comerţ şi Cooperare. Acordul european a intrat în funcţiune în februarie 1995. Prevederile comerciale au fost puse în aplicare începând din 1993 printr-un “Acord Interimar”. România a trimis solicitarea de a deveni membru pe 22 iunie 1995, împreună cu Declaraţia de la Snagov, un document semnat de toate cele paisprezece partide politice importante ale României, în care acestea îşi exprimau sprijin deplin pentru integrarea europeană.1

În iulie 1997, Comisia şi-a publicat “Opinia asupra Solicitării României de a Deveni Membră a Uniunii Europene”. În anul următor, a fost întocmit un “Raport privind Progresele României în Procesul de Aderare la Uniunea Europeană”. În următorul raport, publicat în octombrie 1999, Comisia a recomandat începerea negocierilor de aderare cu România (cu condiţia îmbunătăţirii situaţiei copiilor instituţionalizaţi şi pregătirea unei strategii economice pe termen mediu). După decizia Consiliului European de la Helsinki din decembrie 1999, negocierile de aderare cu România au început la 15 februarie 2000.

Obiectivul României a fost de a obţine statutul de membru cu drepturi depline în 2007. La summit-ul de la Thessaloniki (Salonic) din 2004 s-a declarat că Uniunea Europeană sprijină acest obiectiv.

În Raportul de ţară din 2003, întocmit de baroana Emma Nicholson, parlamentară europeană în grupul popularilor creştin-democraţi, se menţionează că “Finalizarea negocierilor de aderare la sfârşitul lui 2004 şi integrarea în 2007 sunt imposibile dacă România nu rezolvă două probleme structurale endemice: eradicarea corupţiei şi punerea în aplicare a reformei”. Recomandările destinate autorităţilor române privesc: măsurile anticorupţie, independenţa şi funcţionarea sistemului judiciar, libertatea presei, stoparea abuzurilor politiei.

Amendamentul 19 al aceluiaşi raport a dat cele mai multe emoţii la Bucureşti, deoarece în acesta se propunea iniţial suspendarea negocierilor cu România. “Parlamentul European cere Comisiei o analiză detaliată şi o monitorizare permanentă a problemelor menţionate în raport şi raportarea acestora către parlament. Prin urmare, recomandă Comisiei şi Consiliului să reorienteze strategia de aderare a României, pentru a îndruma această ţară către un stat de drept. (…) Cere Comisiei să stabilească de urgenţă un plan pentru o monitorizare mai bună şi mai eficientă a implementării acelei părţi a legislaţiei europene deja adoptate de România, în special în ceea ce priveşte justiţia şi afacerile interne”, se arată în amendament.

După dezbaterea din Parlamentul European, raportului i s-a dat câştig de cauză, însă s-au realizat câteva schimbări care au moderat tonul acestuia. România a reacţionat imediat prin realizarea unui plan de acţiune pentru anii dinaintea aderării. Până la sfârşitul anului şi pe parcursul anului 2004, Uniunea Europeană a dat semnale bune în privinţa României iar la summit-ul de la Bruxelles din 2004, primul al uniunii lărgite, România a primit asigurări că face parte din primul val al extinderii alături de Bulgaria şi celelalte 10 state care au aderat la 1 mai la Uniune şi că Uniunea Europeană are în vedere integrarea acesteia la 1 ianuarie 2007, conform planului. Comisarului european pentru extindere, Günter Verheugen, a exprimat de multe ori în vizitele sale dorinţa Uniunii de a vedea România cât mai repede ca membru cu drepturi depline al acesteia.
Ceremonia de semnare a Tratatului de aderare s-a desfăşurat pe 25 aprilie 2005 în Luxemburg.
Ceremonia de semnare a Tratatului de aderare s-a desfăşurat pe 25 aprilie 2005 în Luxemburg.

România a încheiat negocierile de aderare în cadrul summitului UE de iarnă de la Bruxelles din 17 decembrie 2004. Tratatul de aderare a fost semnat pe 25 aprilie 2005 la Abaţia Neumünster din Luxemburg, urmând ca cele două ţări să adere la 1 ianuarie 2007, cu excepţia cazului în care sunt raportate încălcări grave ale acordurilor stabilite, caz în care aderarea va fi amânată cu un an, până la 1 ianuarie 2008 (clauze de salvgardare).

Comisia Comunităţilor Europene a publicat în octombrie 2005 un nou raport de ţară, privind progresele înregistrate de România în perspectiva aderării la UE. Potrivit acestuia, România continuă să îndeplinească atât criteriile politice pentru a deveni Stat Membru cât şi criteriul unei economii de piaţă funcţionale. Raportul afirmă că „o punere în practică serioasă a programului propriu de reforme structurale îi va permite să facă faţă presiunilor concurenţiale şi forţelor de piaţă din cadrul UE.“. Raportul mai precizează că România a făcut progrese semnificative în alinierea legislaţiei interne la legislaţia Uniunii Europene şi va fi capabila să-şi îndeplinească obligaţiile de Stat Membru al Uniunii începând cu momentul preconizat al aderării, dacă va accelera pregătirile într-o serie de domenii şi se va concentra pe consolidarea capacităţii administrative în ansamblul ei.

Statutul României în Uniune

După semnarea Tratatului de aderare la 25 aprilie 2005, România a devenit stat în curs de aderare, obţinând statutul de observator activ la nivelul tuturor instituţiilor comunitare, fiind necesară asigurarea prezenţei reprezentaţilor români la nivelul instituţiilor europene şi al grupurilor de lucru ale acestora.3

Statutul de observator activ a permis Românei să îşi exprime punctul de vedere, fără drept de vot, în procesul de luare a deciziilor la nivel comunitar, putând astfel influenţa aceste decizii şi promovându-şi intereselor naţionale.

România a participat ca observator activ în următoarele instituţii ale Uniunii Europene:

* Parlamentul European,
* Consiliul European,
* Consiliul Uniunii Europene,
* Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi – COREPER I şi II,
* Grupurile de lucru ale Consiliului,
* Comitetele şi grupurile de lucru ale Comisiei Europene,
* Comitetului Regiunilor şi Consiliului Economic şi Social.

După aderare România a trecut de la statutul de observator activ la cel de membru cu drepturi depline. România a devenit a şaptea ţară din UE după numărul de locuitori. Ţara desemnează 35 de deputaţi pentru Parlamentul European, dar numărul acestora va scădea printr-o reorganizare a locurilor din Parlament stipulată în Tratatul de la Nisa. Limba română a devenit una dintre limbile oficiale ale Uniunii (a şaptea după numărul de vorbitori, în concurenţă strânsă cu neerlandeza), urmând ca oricare cetăţean al UE să se poată adresa instituţiilor în această limbă. Denumirea de „Uniune Europeană”, în limba română, a primit statut oficial.

Efecte asupra viitorului Uniunii

Amplasarea geopolitică a României va influenţa politica UE cu privire la relaţiile cu Europa de Est, Orientul Mijlociu, Turcia şi Asia. Prin Iniţiativa de Cooperare în Sud-Estul Europei (SECI), România are o oportunitate de a-şi demonstra supremaţia în regiune.

Integrarea în Uniunea Europeană a influenţat şi relaţiile regionale ale României. În consecinţă, România a impus un regim de vize pentru câteva state est-europene precum Republica Moldova, Serbia, Muntenegru, Rusia, Ucraina, Belarus şi Turcia.

Oficialii consideră că ţara face parte atât din Europa Centrală cât şi din Balcani. Acest lucru reflectă ambiţiile dualiste ale guvernului român, care doreşte îmbunătăţirea integrării euro-atlantice a ţării, concomitent cu crearea unei zone de stabilitate la Marea Neagră.

cam asta a fost lectia de istorie ..cine are de invatat sa invete

Acest articol/postare participa la concursul “Vrei sa mergi la Bruxelles” organizat pe blogul Mihaelei Popa

ma puteti vota aici
ps:raman dator